No waste, only taste

img_8141.jpg

Azi încep munca la un proiect nou, legat foarte strâns de campania #stopwastingromania, acțiunea mea de conștientizare a risipei alimentare. Proiectul e fain, implică mâncare, filme și fotografii pe care le facem în studioul nostru de la Attic Lab și, peste toate, un uriaș efort logistic despre care vă voi vorbi la momentul cel mai potrivit. Deocamdată rețineți #nowasteonlytaste.

Atac la Istanbul

img_8178.jpg

Nu sunt nici frica, nici curajul, nu sunt spaimele mele ori credințele mele, nu sunt mișcările gândurilor mele, nu sunt emoțiile pe care le trăiesc. Nu sunt Istanbul, nu sunt Bruxelles, nu sunt Paris, nu sunt Tel Aviv, nu sunt musulman, nu sunt creștin, nu sunt toate hainele pe care le port ori le-aș putea purta, oricât de curate, oricât de murdare. Nu mă pot identifica nici cu ce mănânc, nici cu ce beau. 

Sursa răului pe care-l aducem în lume e ignoranța întărită de credința că suntem CEVA anume, definit de efemer, de perisabil, un ceva care trebuie apărat cu orice preț, cu prețul vieții mele, al vieții tale, al vieții copiilor noștri. Atentatul de pe aeroportul Ataturk din Istanbul confirmă toate astea încă o dată, dar, desigur, refuzăm să vedem și ne transformăm iar în emoțiile noastre. Mă rog pentru Viață, pentru că doar asta sunt, doar asta recunosc, doar asta pot să confirm. 


Marian Godină, un polițist #outofthekitchen

13434915_1789940451236044_6600475766713928810_n

Pe Marian Godină l-am cunoscut dintr-o postare găsită pe Facebook, una care m-a făcut să râd cu lacrimi. Mi-am spus atunci că-i foarte fain că un polițist român găsește destulă libertate pentru a povesti lucruri din spatele uniformei și m-am bucurat. Știam că sistemul e destul de bătut în cap, și încă mai este, în ciuda eforturilor de deschidere. Dar, până la urmă, sistemel-s făcute din oameni, și în cazul Ministerului de Interne, mai mulți Godină ar însemna mai multă speranță. Cred că deja există mai mulți Godină, și mai cred că acest exemplu singular îi va scoate și pe alții din carapace. Apropo de carapace, dincolo de scris, Marian Godină e ca o țestoasă de Galapagos, cu armura foarte groasă. Vă propun să vedeți ce am reușit să scot de la el când ne-am văzut la târgul de carte de la Romexpo. Puteți să lăsați în comentarii întrebări pentru un interviu viitor. Vă mulțumesc.

E despre echipă

img_7909.jpg

Un bucătar bun e ca un magician, în sensul că dacă te-ai trezit dimineața în garsoniera lui, îți face o omletă și tu dispari. Un bucătar mare pe de altă parte, deși poate să facă magia cu omleta, nu se bazează pe asta când vine vorba să hrănească oameni în mod organizat. În situația aceasta va căuta să adune lângă el o echipă pe care să o convingă să acționeze ca un singur organism. Munca în bucătărie e un team building permanent. Bucătarii care înțeleg asta reușesc să dea mâncare bună, la timp. Ceilalți, fie ei chiar geniali, ard repede și singuri, precum meteoriții. Azi simt să le mulțumesc tuturor bucătarilor cu care am făcut echipă din 1998 încoace. Mă înclin.


Life makes it, life Brexit

AdiHadean (4 of 19)

Britanicii au votat să iasă din UE. Dacă luăm situația la bani mărunți putem vedea că britanicii au votat să nu le mai fie frică. N-ai cum să judeci sau să condamni frica. Decizia ca ea să acționeze ca frână ori ca propulsor nu aparține minții. Observ reacțiile îngrijorate din jur, dar nu mă pot alătura îngrijorării. Am aflat că nimeni nu poate ocoli experiențele pe care trebuie să le trăiască și că tot ce se petrece e necesar la un anumit nivel pentru ca învățarea să aibă loc. Acum e rândul nostru să învățăm.

Camino, home away from home

img_7735.jpg

Camino Home e o clădire care cuprinde câteva apartamente cochete, amenajate cu gust și îmbrăcate în aer de „ce mi-ar plăcea să nu mai plec”. A crescut din bistro-ul Camino, unde onor raportez, am muncit până să plec în lume. Aici locuiesc de cele mai multe ori când vin la Cluj cu treabă, pentru că-mi place aerul, pentru că mă inspiră și pentru că e fix în centrul orașului, pe Iuliu Maniu, la jumătatea străzii care leagă Catedrala Ortodoxă de biserica Sfântul Mihail. Dacă vă interesează subiectul, găsiți detalii aici.

Moise Guran renunță la televiziune

img_7707-1.jpg

În zilele în care pregătesc emisiunea Medium Rare la Europa Fm merg la radio, mă așez pe un fotoliu din hol și încep să scriu. Aproape fără excepție, apare Moise Guran care încearcă să mă convingă că fotoliul din hol e pentru oaspeți, nu pentru echipă, și ca să renunț la el mai ușor îmi oferă un loc la biroul lui. Uneori accept, însă doar pentru că e foarte convingător, și pentru că sper să-l mai aud spunând lucruri despre lucruri. Moise e unul dintre puținii jurnaliști români care mai merită numele ăsta. Pe ceilalți nu-i judec, dar nici n-aș renunța la fotoliul din hol pentru o poveste cu ei.

Moise Guran renunță la emisiunea de la Digi 24. Spune de ce pe pagina lui de Facebook: „Unei noi generații, să-i spunem generația Bizi, generația care a abandonat deja televizorul sau o va face în anii următori, îi va veni rândul să reușească cu România în ceea ce alte generații poate au dat greș deja. Eu după acea generație mă duc.”

Are sens ce spune. Știu și eu că am ajuns la televiziune prea târziu pentru a mai putea fi sedus de ea, de aceea îl cred pe Moise și simt că a ales corect. Despre noile planuri ale lui Moise Guran citiți aici. Despre renunțarea la emisiunea Biziday de la tv, citiți aici.

Succes, Moise. Mulțumesc pentru birou. Voi profita din nou, de la toamnă.

Cosmin Tudoran e #outofthekitchen 

img_6965.jpg

Micul meu proiect de interviuri făcute cu telefonul aduce în fața voastră un personaj larger than life, prietenul Cosmin Tudoran. Cred că-i bine să vă uitați până la capăt, mai ales dacă vreți să vedeți cum fac după trei pahare de Verdejo. Sau câte or fi fost. Ne-am distrat, dar am și aflat cum a apărut Tasting Room by Ethic Wine, unul (două) dintre locurile mele preferate din București.

Todo cambia

img_6941.jpg

Mercedes Sosa are o melodie care se cheamă fix așa, Todo cambia. Totul se schimbă. Îmi amintesc prima mea tentativă de a mă muta în București, la finalul anilor ’90. Mi-am cumpărat atunci o vestă cu multe buzunare, direct de pe un ziar, pe Lipscani. Centrul vechi al Bucureștiului mi se părea exotic și înfiorător. Azi e la fel de înfiorător, dar din alte motive. Mai bine de jumătate dintre clădiri sunt ruine, iar cele rămase, mai toate, sunt niște ruine spoite. Totuși, se întâmplă și lucruri bune. Încep să apară clădiri noi în locul maghernițelor, lumina intră mai des pe după colțuri. S-ar putea ca în 10 ani să dispară și ultima urmă de favelă din mijlocul orașului. Gândurile acestea, și altele bune pentru cei care se simt agresați de schimbările din Centrul Vechi, adică actualii locuitori ai zonei, s-au petrecut într-o fracțiune de secundă, când am văzut prima dată Soarele azi, de la fereastra atelierului meu . Era ora 6.20. Todo cambia.


Sălbăticie

img_7354.jpg

Între munții patriei e locul ăsta în care mi-am revizitat copilăria. Dimineață la 8 mi-am luat copilul în cârcă și am plecat să culegem hribi. Rozmarinul e din grădina gazdei. Jarul de la lemnele din pădure. Aroma e de la fabrica lui Dumnezeu. Fabrica de arome, desigur. E bine, dar se ascut dorurile. Poate că nici ăsta nu-i un lucru rău.