Tu cum luminezi Crăciunul?

luminite

(P)

Priveam cu Vladimir zilele trecute luminițele care împodobesc orașul în perioada asta, lumini pe care el le numește „creaturi”. Mi-am amintit de lumina Crăciunului, așa cum o știam eu când eram mic, și care, pentru că așa erau vremurile, venea uneori din cele câteva lumânări pe care le găseam cu toții și cu ochii închiși, după sutele de ori în care exersam găsirea lor pentru că „s-a luat curentul”, practica prin care regimul strângea șurubul pentru a plăti datoria externă a patriei. Atunci erau mai puține luminițe, dar aveam destulă lumină. Îmi amintesc cum în seara de Ajun mă furișam în cămară să mă bucur primul de haioșele mamei, cum număram minutele, așteptând să iasă cozonacii din cuptor. Atunci nu aveam atât de multe beculețe și instalații electrice, nu aveam casa decorată ca-n filmele pe care copilul meu le vede azi la televizor, dar toată lumina sărbătorilor strălucea în ochii noștri și-n lumânările de pe masa în jurul căreia ne adunam cu toții.

Sunt sigur că acum Crăciunul arată cu totul altfel pentru copilul meu, însă cred că bucuria sărbătorilor în familie și printre prieteni o va simți și el la fel cum o simțeam și eu când eram mic. Mama face haioșe ca în fiecare an și ne așteaptă cu toate gata. Tata, pentru care Crăciunul a fost mai important decât ziua lui de naștere ne va însoți din amintiri și din inimi, fiul meu și nepoții mei vor repeta colindele pe care le-am auzit pentru prima dată din gura mamei mele. Desigur, Crăciunul este mult despre gusturi, dar este și mai mult despre noi toți, împreună, despre veselia din casă, despre liniștea zilelor în care nu ne gândim nici la ce câștigăm, nici la ce cheltuim.

Mă bucură că tot mai mulți oameni din jurul meu caută să dea mai departe lumina Crăciunului prin fapte bune, așa cum le înțeleg ei. Tot mai mulți prieteni mă întreabă pe cine pot ajuta și mă invită să gătesc cu ei la cămine de bătrâni și de copii. Și mă bucur că, măcar o dată pe an ne amintim că omenia este, de fapt, cel mai bun dar pe care îl putem face. Și mă bucur că măcar în perioada aceasta, companiile par să lase deoparte discuțiile despre profit, resurse, planuri și alte cifre și își pun la bătaie resursele pentru a returna ceva comunității din care fac parte și clienții lor.

Așa face și E.ON care va dona anul acesta lumină și căldură celor care au nevoie de ea, prin campania “Dăruiește lumina Crăciunului”. 200.000 de kilowați vor ajunge la spitale, școli, case de copii, însă trebuie să-i ajutați și voi. Intrați pe site, logați-vă cu profilul de Facebook și dați un like instituției în care vreți să ajungă kilowații donați. De multe ori e mai simplu să ajutăm decât am crede sau am recunoaște.

Eu mi-aș dori să conteze și pe Bursă faptele bune, dar până atunci, putem să le facem noi să conteze pe propriile noastre scări de valori.

Să fiți sănătoși și să petreceți sărbătorile cu bucurie!

Farsa din duminica alegerilor

noi-3

Povestea asta nu-i despre alegeri, dar ar putea să vă ajute pe termen scurt, mai ales dacă, la fel ca majoritatea oamenilor din jurul meu, intrați în depresie după fiecare sesiune electorală. Ieri, după vot (apropo, la ieșirea din secția de votare, Vladimir a întrebat-o pe maică-sa dacă a „vomat”, ceea ce nu-i departe de realitate), am mers cu ai mei în parcarea mallului Promenada. Ne doream un prânz cu mâncare din rulotă, ceea ce am și obținut. Pe lângă prânz am obținut și dovada faptului că fiul nostru va fi un bun farsor, la fel ca bunicii lui, la fel ca străbunicii lui de parte bărbătească. Ne-am amuzat, iar eu unul m-am și bucurat să văd că la nici trei ani îl duce capul să regizeze genul acesta de divertisment. Mă plimbam cu el prin fața rulotelor cu mâncare când s-a uitat la mine și mi-a spus: tati, vreau să te duci mai departe, să rămân singur. L-am ascultat, dar am rămas atent la el. În câteva secunde a trecut o doamnă prin fața lui. I-a dat atenție doar o secundă, cât să observe el, care a luat instantaneu o față de milog. Ea l-a întrebat ceva (nu știu ce, era cu spatele la mine), iar el, cu aceeași expresie tristă, i-a răspuns: i-am pierdut pe mami și pe tati. Panică! Doamna s-a îndreptat de spate și a început să se uite în jur cu o expresie de îngrijorare pe chip. A dat cu ochii de mine, i-am făcut semn să stea liniștită și am continuat să-mi observ copilul. În mai puțin de un minut a mai făcut două victime, pe care le-a și luat la povești după ce am lămurit situația. Dincolo de amintirea plăcută a unui lucru amuzant, nu am altă concluzie decât acest gând: m-aș bucura să nu-i stric apetitul pentru imaginație prin discuții prea timpurii despre adevăr, responsabilitate și consecințe, cu atât mai mult cu cât încă nu mi-e clar nici mie ce-s acelea. Să fim sănătoși.