Toate articolele lui Adi Hadean

Cum văd eu chestiunea asta cu cererea și oferta

Cerere si Oferta

Se tot vorbește atât în restaurație, cât și în alte tipuri de afaceri că trebuie să oferi ce îți cere piața. Chestiunea asta cu cererea și oferta eu o văd un pic diferită.

În sensul că nu mă prea interesează ce ceri. Mă interesează doar ce știu eu să fac. Eu nu pot să-mi pun pasiunea în năcazurile tale. Pot s-o pun în bucuria mea de a face ceva. Și cam așa îmi tratez clienții chiar dacă poate să pară arogant. Nu e arogant deloc, dimpotrivă, e foarte multă umilință. Eu doar asta știu să fac. Și pun pe masă în fiecare zi ceva-ul ăsta pe care știu să-l fac. Și mă bucur foarte tare dacă cineva îl și cumpără. Dacă fac asta ca hobby, nu am niciun fel de problemă. Dacă fac asta ca profesie, sigur că îmi doresc foarte tare ca cineva să cumpere lucrul ăla pe care îl fac eu, dar n-o să încep să lucrez la mintea celuilalt, o să încep să lucrez la mine și la produsul pe care-l fac. O să încerc să văd și altă variantă.

Pentru că e imposibil să nu găsești în tine bucuria de a face o mulțime de lucruri. Noi suntem echipați pentru chestiunea asta. Să găsim în noi bucuria de a face o mulțime de lucruri diferite. Nu suntem șoarecele care aleargă în cușcă întruna, chiar dacă uneori ne comportăm astfel.

Pâinea este esență de viață

paine-Adi-Hadean

Mie mi-e dragă pâinea. Îmi place pâinea pe care pot s-o mănânc goală, fără nimic altceva. Și asta caut la o pâine, să o pot mânca fără nimic.
La MEATic, restaurantul meu din Oradea, coacem pâine pentru oaspeții restaurantului. E o pâine cu maia și cu hidratare 75 %. Iese foarte bine, iese foarte gustoasă. Și facem pâinea asta din mai multe motive.

Mie nu-mi place pâinea pe care o mănânc de obicei la restaurant. Pentru că de cele mai multe ori e o pâine sub standardul meu de bucurie, nu sub standardul meu tehnic. E o pâine parcă lipsită de viață și mie mi se pare asta foarte grav pentru o pâine. Pâinea e mai mult decât un șurub.

Pentru mine, om crescut în țara asta, pâinea este esență de viață, dacă vreți. Și am nevoie să simt că a fost făcută cu băgare de seamă și cu dorința de a da viață mai departe. Eu de asta fac mâncare, pentru că am dorința de a da viață mai departe, nu fac asta din alt motiv. Pentru că în realitate marjele mele de profit nu sunt chiar atât de mari.

paine-Adi-Hadean

Generația care se descurcă

generatia-care-se-descurca

Mă uit la copiii de 3-4 ani cât de bine sunt pregătiți pentru viață față de cum eram noi la vârsta lor. Saltul evolutiv în mentalitate și în felul în care percepem viața este unul destul de mare. E adevărat că salturi evolutive au fost pe tot parcursul istoriei, pentru că dacă n-ar fi fost, dacă oamenii nu ar fi evoluat, încă mai căutam și astăzi cum să facem roata sau cum să aprindem un foc. Sau cum să păstrăm focul aprins venit de la fulger.

Noi facem parte din această evoluție și vrem să acceptăm sau nu, trebuie să facem un pas înainte, pentru că vin din urmă generațiile astea care-și doresc altceva și care se tem tot mai puțin să spună nu. Și care se tem tot mai puțin să se abțină. Dacă avem o datorie pe lumea asta, asta-i datoria noastră pentru rasa umană: să îi lăsăm pe cei care vin după noi să experimenteze ceva nou, să nu-i oprim, să nu-i blocăm.

Oricum vor experimenta ceva nou. Dacă nu vom face noi, o să-și facă singuri. Fiul meu care are 3 ani, vorbește de la 1 an și expresia lui preferată, încă de atunci, e „tati, mă descurc”. Asta face toată lumea, asta face toată planeta, asta fac generațiile tinere, se descurcă. Îi putem ajuta și noi să se descurce sau putem să ne ajutăm pe noi să ne descurcăm împreună cu ei sau pur și simplu putem să stăm jos și să ne bucurăm de priveliște.

Dar eu zic că atâta timp cât suntem aici, poate că este interesant să participăm la viață, poate că e interesant să ne bucurăm și noi de ea, și de evoluția lor, și de evoluția noastră împreună cu ei.

16230998_162155230950180_7787185683751239680_n.jpg

Școala de Bucătari Sibiu – o primă ediție de succes

Scoala-de-Bucatari-Adi-Hadean-Sibiu

Zilele trecute, copiii mei de la Școala de Bucătari Sibiu și-au dat examenul final. Un examen greu, dacă mă întrebați pe mine, care a încununat un an și mai greu de muncă pentru ei. Și-s mândru că au reușit. Că n-au renunțat, deși, neștiind ce-i așteaptă nu le-a fost ușor să se trezească pe lângă școală, și cu muncă. Și muncă serioasă, nu glumă, așa cum e mai mereu în bucătărie.Scoala-de-Bucatari-Adi-Hadean-Sibiu

I-am văzut ambițioși și extrem de harnici, în cele două zile în care am pregătit împreună cu ei meniul pentru Balul Rotary Club din Sibiu. Un meniu de 3 feluri, pentru 200 de persoane, care i-a solicitat ca atenție, muncă în echipă și implicare. Am gândit un meniu simplu pentru examenul lor final, din care să învețe că gustul bun nu stă doar în preparatele sofisticate și că e bine să îmbrățișăm simplitatea și să o readucem în viețile noastre, chiar și în meniurile de evenimente. Măcar din când în când.
Scoala-de-Bucatari-Adi-Hadean-Sibiu
Am pregătit împreună cremă de mălai cu păstrăv afumat și cranț din piele de păstrăv, cocoș pitic cu piure din legume coapte (țelină, păstârnac, morcov și sfeclă) și sos brun, mousse de ciocolată, glazură de ciocolată, gel de mango și zmeură. Le-a ieșit bine. Bine, bine de tot.
Scoala-de-Bucatari-Adi-Hadean-Sibiu
Sunt bucuros să închei o primă ediție a Școlii de Bucătari și la Sibiu. În luna iunie, începem înscrierile pentru anul viitor și profit de ocazie să le mulțumesc partenerilor și restaurantelor care le-au asigurat practica, pentru toată implicarea și dăruirea pentru ca acest proiect să ajungă la bun final. A fost o bucurie pentru mine să văd și să simt implicarea tuturor, de la cadrele didactice ale Facultății de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului din ULB Sibiu, la prietenii din Asociația Rotary Club Sibiu, și a restaurantelor partenere: Hilton Sibiu, Jules, La cuptor, Max, Syndicat Gourmet, Pardon Cafe. Cu toții și-au asumat pregătirea acestor copii ca un obiectiv comun, iar asta îmi dă speranță și convingere că facem ceva bine.

Financiar, încă suntem departe de tot ce ar presupune acoperirea nevoilor acestui proiect, dar sunt înconjurat de oameni a căror strădanie reușește cumva să acopere măcar nevoile stringente ale acestor copii pentru a deveni bucătari în adevăratul sens al cuvântului. Sigur, putem și mai mult și mai bine, iar cei care doresc să ne sprijine și mai departe pentru ediția a doua a Școlii de Bucătari Sibiu, dar și pentru a treia ediție din Cluj o pot face în continuare și ne-am bucura să o facă.

La finalul verii, încheiem și la Cluj o a doua ediție a acestei Școli și ne bucurăm pentru un proiect cu rezultate din ce în ce mai bune, pe care îmi doresc să-l putem dezvolta și mai mult din toamnă. Este pariul meu personal cu industria și dorința mea de a avea bucătari mai buni și mâncare mai bună, aici, la noi, nu peste mări și țări. Nu vă ascund că-s tare mândru de proiectul ăsta și că îmi crește inima an de an, cu fiecare nouă generație de bucătari. Să fim doar sănătoși, că le-om duce pe toate mai departe!

MEATic, sau de ce am deschis un restaurant în Oradea

MEATIC-restaurant-Oradea

Pe 2 Mai am deschis MEATic, un restaurant care reunește două concepte și care vinde pe de o parte carne gătită încet într-o afumătoare genial construită de manufacturieri din Ungaria, și pe de altă parte pizza coaptă pe vatra unui cuptor cu lemne.

Încercăm să facem aici o mâncare fără pretenții de „fine dining”, dar cu gusturi complexe, cu ingrediente bune și pe cât posibil, locale. Pentru că ne e dragă mâncarea și pentru că ne place să-i dăm timp, în ciuda faptului că trăim într-o lume tot mai grăbită (aiurea, dacă mă întrebați pe mine). Vreau să ne reînvățăm cu tihna, ăsta-i pariul meu cu Oradea, cu echipa mea și cu mine însumi.

Sigur că din bucătărie se vede altfel, n-avem vreme de tihnă, pentru că-s multe de așezat. Am luat decizia de a face acest restaurant abia acum o lună, nu-ți trebuie multă imaginație să poți pricepe ce înseamnă să construiești o brigadă, să găsești furnizori, să organizezi comenzi și livrări, să comanzi echipamente pentru personal, să-i îndrumi pe cei mai puțin experimentați și să le ștergi lacrimile de frustrare (uneori vin), să zâmbești adevărat când îți vin oaspeți și să admiți că totul e un proces și că perfecțiunea-i o prostie în care ne-am obișnuit să credem pentru că nu putem aprecia momentul prezent. Sau poate că-ți trebuie multă imaginație, ce știu eu?

Ideea e că ne-am asumat procesul, că ne place ce facem și ne place să-l trăim cu totul. Învățăm în fiecare zi și ne bucură asta, ne bucură feedback-ul oaspeților. Nu cerem clemență pentru erori, căci nu-i nimic vinovat în ele, dar vrem să ne fie semnalate, pentru că nu le poți vedea pe toate simultan. Cred cu tărie că Oradea are un public care poate primi ce avem noi de dat, și acesta-i motivul principal pentru care am deschis MEATic după o extrem de scurtă analiză.

Că e posibil să o dăm în bară? Oho, am făcut-o de nenumărate ori, dar viața e și așa. Că simt că-s într-un loc bun al vieții ce mi s-a dat, asta-i iar adevărat.

Le mulțumesc tuturor celor care mi-au dat ocazia asta și care merg alături de mine pe acest drum, fie ei parteneri de afaceri sau de viață, colegi mai tineri ori mai vârstnici, oaspeți, critici și ne-critici. Vă țin pe toți în inima mea. Și mai e loc. Să fiți sănătoși.

MEATIC-restaurant- Oradea

Tu cum luminezi Crăciunul?

luminite

(P)

Priveam cu Vladimir zilele trecute luminițele care împodobesc orașul în perioada asta, lumini pe care el le numește „creaturi”. Mi-am amintit de lumina Crăciunului, așa cum o știam eu când eram mic, și care, pentru că așa erau vremurile, venea uneori din cele câteva lumânări pe care le găseam cu toții și cu ochii închiși, după sutele de ori în care exersam găsirea lor pentru că „s-a luat curentul”, practica prin care regimul strângea șurubul pentru a plăti datoria externă a patriei. Atunci erau mai puține luminițe, dar aveam destulă lumină. Îmi amintesc cum în seara de Ajun mă furișam în cămară să mă bucur primul de haioșele mamei, cum număram minutele, așteptând să iasă cozonacii din cuptor. Atunci nu aveam atât de multe beculețe și instalații electrice, nu aveam casa decorată ca-n filmele pe care copilul meu le vede azi la televizor, dar toată lumina sărbătorilor strălucea în ochii noștri și-n lumânările de pe masa în jurul căreia ne adunam cu toții.

Sunt sigur că acum Crăciunul arată cu totul altfel pentru copilul meu, însă cred că bucuria sărbătorilor în familie și printre prieteni o va simți și el la fel cum o simțeam și eu când eram mic. Mama face haioșe ca în fiecare an și ne așteaptă cu toate gata. Tata, pentru care Crăciunul a fost mai important decât ziua lui de naștere ne va însoți din amintiri și din inimi, fiul meu și nepoții mei vor repeta colindele pe care le-am auzit pentru prima dată din gura mamei mele. Desigur, Crăciunul este mult despre gusturi, dar este și mai mult despre noi toți, împreună, despre veselia din casă, despre liniștea zilelor în care nu ne gândim nici la ce câștigăm, nici la ce cheltuim.

Mă bucură că tot mai mulți oameni din jurul meu caută să dea mai departe lumina Crăciunului prin fapte bune, așa cum le înțeleg ei. Tot mai mulți prieteni mă întreabă pe cine pot ajuta și mă invită să gătesc cu ei la cămine de bătrâni și de copii. Și mă bucur că, măcar o dată pe an ne amintim că omenia este, de fapt, cel mai bun dar pe care îl putem face. Și mă bucur că măcar în perioada aceasta, companiile par să lase deoparte discuțiile despre profit, resurse, planuri și alte cifre și își pun la bătaie resursele pentru a returna ceva comunității din care fac parte și clienții lor.

Așa face și E.ON care va dona anul acesta lumină și căldură celor care au nevoie de ea, prin campania “Dăruiește lumina Crăciunului”. 200.000 de kilowați vor ajunge la spitale, școli, case de copii, însă trebuie să-i ajutați și voi. Intrați pe site, logați-vă cu profilul de Facebook și dați un like instituției în care vreți să ajungă kilowații donați. De multe ori e mai simplu să ajutăm decât am crede sau am recunoaște.

Eu mi-aș dori să conteze și pe Bursă faptele bune, dar până atunci, putem să le facem noi să conteze pe propriile noastre scări de valori.

Să fiți sănătoși și să petreceți sărbătorile cu bucurie!

Două lecții și o bucurie de la Cook Your Own Business

14859373_1029047613884512_730574277_o-1

2016 e pentru mine anul acțiunilor curajoase/nebunești. M-am implicat în toate proiectele cu care am rezonat din primul moment și am reușit să generez proiecte cu care să rezoneze apropiații mei, suficient de tare încât să se transforme în acțiune.  Așa a apărut și conferința Cook Your Own Business, un eveniment dedicat celor care își doresc o afacere în aria culinară și nu știu de unde să înceapă sau, dacă au început deja, nu știu cum s-o urnească din loc. Mi-am dorit ca, în primul rând, cei de acolo să știe la final dacă vor să se bage într-o chestiune complicată cum poate fi deschiderea unui restaurant. Că-s multe alte variante de făcut bani mai ușor, mai repede și mai sigur. Apoi mi-am dorit să afle la prima mână ce înseamnă respectul pentru clienți și de ce ar trebui să devină o religie pentru oricine lucrează în servicii. Și nu în ultimul rând, să înțeleagă că, dacă-ți place domeniul și simți că acolo te vezi și peste 10 ani, chiar dacă nu-i ușor, e frumos. 

Simt să dau mai departe ce am învățat în anii ăștia de gătit în multele bucătării în și pentru care am lucrat. Partea faină e că am plecat de la Sinaia cu o serie de lecții și mai ales, cu bucuria că suntem pe drumul cel bun. Așadar, ce am aflat eu de la Cook Your Own Business, stând pe scaunul participantului, nu pe cel al vorbitorului?

Iată:

 Este foarte bine că oamenii vor să înțeleagă mai bine domeniul înainte să se arunce la deschis restaurante, că vor să facă lucrurile așa cum trebuie de la bun început în loc să îl ia în brațe pe “merge și așa” sau să adopte filozofia reparatului din mers (care nu-i rea în lipsa de alte opțiuni, dar e mereu bine să ai mai puțin de reparat). Am plecat de acolo cu o nouă înțelegere și bucuros. Le mulțumesc tuturor celor care au fost la conferință, au vorbit deschis despre dorințele și temerile lor și nu s-au lăsat decurajați de “dușul rece” administrat sub forma răspunsului la unele întrebări. 

N-am fost surprins să aflu că mulți dintre participanți își doresc să evadeze din sistemele bine unse și bine puse la punct ale corporațiilor pentru a porni pe cont propriu și ar risca tot ce au pus deoparte în ani grei de muncă. Am înțeles că un sistem, oricât de bine ar fi construit și prezentant, dacă-i o cușcă, fie ea și de aur, tot nu va putea ține oamenii captivi acolo. Libertatea de a face ce visăm e în fiecare dintre noi. Că visează tot mai mulți la o afacere în mâncare este extraordinar, eu văd în asta potențialul de a crește standardele pentru farfuriile care ies din bucătărie și ajung pe masa clientului în anii viitori. E de bine. 

Am înțeles că e important curajul, dar în lumea de astăzi nu este suficient pentru o afacere gastronomică de succes. E bine să mergi până în pânzele albe pentru ideea ta și să te hrănești cu pasiune, am făcut și eu asta, dar e și mai bine ca înainte să pleci spre pânzele albe să pui pe hârtie un plan de afaceri, să-ți iei  un bucătar bun care să știe și gastronomie, și-un pic pe business, un contabil competent, un avocat bine pregătit, o echipă de comunicare eficientă. Drumul până în pânzele albe poate va fi la fel de lung, dar mult mai ușor.  

Am plecat de la conferință cu ideea că am mers mult în direcția bună, dar nu suntem nici la jumătatea drumului: streetfood-ul nu are încă legi bine puse la punct, deși este un domeniu de interes, încă avem antreprenori care nu știu cu ce se mănâncă o afacere cu mâncare și încă avem bucătari care nu-s curioși și nici nu vor să fie. Dar măcar acum nu mai suntem pe poteca pe care rătăceam acum câțiva ani, ci am intrat pe autostradă și avem unde să accelerăm. 

Dacă ați fost la conferință și aveți impresii de împărtășit sau întrebări de adresat, le aștept cu bucurie. 

Să fim sănătoși! 

De mâine mă las

image

De mâine mă las de fumat. De mâine o să intru pe Facebook doar o oră pe zi. De mâine nu mai beau alcool. De mâine încep să slăbesc. De mâine merg la sport. De mâine nu mai înjur. De mâine mă schimb. Foarte multe angajamente pentru o zi pe care n-a văzut-o nimeni, niciodată.

#hadeanrun

img_9732.jpg

Alergarea mi-a salvat viața și o face în continuare. Au trecut deja cinci ani de când alerg constant. Am avut accidentări, creșteri și scăderi de formă, am făcut greșeli de începător chiar și după trei ani. Uneori alergarea înseamnă sânge, bășici, unghii căzute și durere-n mușchi ori articulații. Cu toate astea, n-am încheiat niciodată o alergare, oricât de lungă sau grea ar fi fost, cu gândul că n-aș lua-o mâine de la capăt. Poate e sindromul Stockholm și m-am atașat de agresorul meu, habar n-am, cert e că agresorul acesta m-a ajutat să las în urmă zeci de kilograme, nenumărate gânduri negre și la fel de nenumărate gânduri bune. Cred că alerg pentru că-mi place metafora din actul acesta. Toate-s bune, dar e bine să le lași în urmă când vine vremea.