S-a furat în România. Meseria.

ADIS9002

Una dintre rădăcinile fenomenului de deprofesionalizare pe care-l traversează societatea românească azi se află în trecutul României, destul de departe în urmă, cam pe la vremea a care a fost descoperită, adoptată și implementată pe scară largă ideea exprimată prin expresia „bă, meseria se fură”. Ne-am dovedit a fi un neam teribil de nepriceput la această activitate, prea mândru pentru a cerși, prea prost pentru a fura cumsecade (asta-i dintr-un cântec al lui Sting, care de bună seamă nu-i despre subiectul meu de azi, dar care pare să se potrivească). Expresia „meseria se fură”, auzită încă prea des, reflectă incapacitatea de a oferi și de a cere educație. Instituția mentoratului e practic inexistentă în România, iar absolvenții școlilor sunt, exact ca mine acum 20 de ani, perfect nepregătiți pentru a produce ceva cu valoare adăugată. Am furat cu toții la meserie până a dispărut aproape de tot. Orice ar putea fi recuperat pare azi foarte costisitor. Posibil pentru că este. Din păcate nu avem cum să producem meseriași la promoție, doi plus unul gratis. Sau mentori, în egală măsură.

5 comments

  1. Una din putinele dati in care nu sunt de acord!! expresis ca meseria se fura se refera la subtilitatile care fac diferenta intre muncitor si meserias!Desi trebuie sa recunosc ca am cunoscut vreo doi meserasi care aveau obiceiul sa spuna: fa ca mine!!

  2. As inlocui ” meseria se fura” – e un cuvant care a capatat alta conotatie in ultima vreme- cu sintagma „meseria la stafeta” . Nu ar trebui ca meseriasii sa ascunda tainele meseriei lor , celor mai tineri.

  3. Cred ca este o prostie „sa furi meserie”
    Eu si multi alți colegi de-ai mei am fost învătați de către cei care ne-au îndrumat in meserie si am fost ajutați sa devenim mai buni, iar sfatul lor a fost sa avem aceeași atitudine fata de cei pe care ii îndrumăm
    Daca nu exista o baza nu prea ai ce sa furi
    Poti „fura” aranjamente dar daca nu știi sa prăjești o bucata de carne sau peste si nu știi ce se întâmpla cand se prăjește ….
    Poate cineva crede ca rămâne fara loc de munca daca învață pe cineva, dar asta e alta poveste

  4. ti-ai ales o meseria foarte proasta, bucataritul distruge tineretea si sanatatea
    Sunt foarte surprinsa cat de mult te-ai schimbat de la ultimul sezon de Masterchef…vad aceste fotografii recente…Vad pe google faptul ca ai doar 38 de ani, dar se pare ca imbatranesti mai repede decat e cazul.
    procesarea alimenetelor pentru gust si pentru un renume in ale bucatariei are un pret scump,
    Asta e valabil pentru toti care bucataresc…

  5. Chiar ca esti o doctorita rea! Adi nu „procesează” alimente, ci PREPARĂ HRANĂ! Chiar a modificat unele reţete tradiţionale cu scopul adoptării unor modalităţi mai dietetice de preparare!
    În plus, draga mea, Adi muncește mult, pe multe planuri, ceea ce poate că il solicită mai intens, dar e alegerea lui!…
    În privinţa aspectului fotogenic sau a vârstei…. dacă tăceai, filosof rămâneai! Dacă nu știai, Adi are o soţie minunată care știe sa-l aprecieze și cred că nu simte nevoia aprecierilor tale… Chiar deloc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *