Tag Archives: meniu

Amintiri din noaptea minții

hadean

Empatia și compasiunea sunt două lucruri diferite. Compasiunea și mila sunt, de asemenea, două lucruri diferite, chiar dacă dicționarul le confundă și ne învață că sunt sinonime (de aici apar de fapt multe dintre problemele noastre, trăim după dicționarele scrise de înaintași și nu suntem capabili să discernem între nuanțele propriei realități). Mă întreb adesea ce blochează empatia, ce împiedică manifestarea compasiunii, de unde nevoia de a avea TU dreptate cu orice preț, de unde surzenia la argumente. Nu mă pot mulțumi cu răspunsuri din cărți, așa că am început să mă observ și să observ atent mediul. Se pare că sursa confuziei e propriul ego, care opacizează, obstrucționează simțire, claritate, capacitate de înțelegere rațională. Inteligența emoțională rămâne la stadiul de embrion sau se usucă pe picioare. Nu-i grav, se poate întâmpla oricui, iar Universului nu-i pasă, oricum. Universului nu-i pasă nici de ignoranța noastră, dar pentru că în schema asta trebuie să trăim unii cu alții, ajută dacă începem să vedem lucrurile mai clar. Iar pentru asta e musai să învățăm să fim mobili, să ne putem deplasa măcar un grad la stânga ori la dreapta, pentru a începe să lucrăm și cu altă perspectivă decât cea cu care eram obișnuiți. Ca să înțelegeți mai bine ce am vrut să spun, vă dam mai jos două exemple, unul din viața mea de zi cu zi, unul din viața mea profesională – nu le pot separa, în realitate, dar o fac de dragul convenției. Lucrurile s-au petrecut recent și seamănă cu multe altele, trăite de mine ori observate în jurul meu.

Exemplul 1

Am postat pe Facebook chestiunea de mai jos, cu tag la pagina companiei. Nu am dezvăluit coordonatele de identificare ale șoferului, deși aș fi putut s-o fac. N-am postat ca să-mi vărs nervii pe un om în public, ci pentru a atrage atenția asupra unui fapt. Uber are mașini cu scaun pentru copil, dar în utlimele șase luni am circulat astfel doar o dată, pentru că atât s-a putut. Ceea ce nu-i grav. În taxi circulăm fără scaun pentru copil de fiecare dată, întrucât legea permite acest lucru. Acum, legea spune că mașina Uber nu e taxi, pentru că nu are culoare galbenă și licență pentru taximetrie, chiar dacă în fapt e același serviciu, chiar dacă în realitate condițiile de siguranță dintr-o Dacia Logan (majoritatea taxiurilor din România sunt Dacia Logan) sunt mai puțin încurajatoare decât cele dintr-un Audi, un BMW sau o Alfa Romeo (să zicem). Sau, dacă, tot de dragul convenției vreți să le nivelăm, șansele ca pasagerii și șoferul unei mașini să crape în trafic n-au nicio legătură cu culoarea mașinii ori cu prezența ori absența unei licențe de transport (sper că e clar pentru toată lumea că nu există școală de taximetrie). În situația de mai jos, șoferul n-a fost interesat de lege ca principiu de organizare a unei societăți. A fost doar un om care a preferat să lase un copil afară, la -10 grade, la ora zece seara, iar compania Uber ar trebui să afle că are o problemă când imprimă ipocrizia corporate oamenilor care lucrează pentru ea.

uber

Motivul pentru care am șters postarea de pe Facebook după 2 ore și un pic (ce vedeți mai sus e un screenshot de la Vali Petcu) a fost valul de ură declanșat de ea. Au apărut imediat experții în regulamentul de circulație, în lege și parenting. Judecătorii. Cu zecile. Țara asta nu se mai face bine pentru că deși toată lumea respectă toate legile, eu n-am comandat o mașină cu scaun pentru copil. Și dacă am comandat, dar nu erau disponibile? Și dacă fiul meu suferă de claustrofobie și nu poate să stea în scaun? Și dacă e autist? Dacă are sindrom Down? Dacă e obligatoriu să ajung ACUM din punctul A în punctul B și asta a fost prima soluție?”Dacă” ăsta ne spune că fiecare situație e guvernată de anumite condiții. Lucrurile enumerate mai sus sunt niște condiții pe care le poți întâlni oricând în realitate, condiții la care nici Uber, compania, nici șoferul, nici cei care le-au luat apărarea pe Facebook nu s-au gândit. Primii au preferat să întoarcă spatele unui copil care tremura de frig, cei din urmă au simțit nevoia să aplaude asta. Cam atât de simplu e.  Am avut nevoie de opt ani să înțeleg că Facebook nu-i altceva decât o bursă a emoțiilor și cu ocazia acestei întâmplări, a acestei lecții, am ales să tratez Facebook în consecință. Cei mai mulți dintre noi vor ignora în continuare faptul că rețeaua a luat cele mai elementare emoții ale speciei noastre, le-a transformat în simboluri fără valoare aparentă și ni le-a dat să ne jucăm cu ele, lucru care are drept consecință  desensibilizarea receptorilor acestor emoții până la imposibilitatea traducerii lor în realitate. Mi-e mult mai limpede acum ce am de făcut. Mulțumesc.

Pentru cel de-al doilea exemplu vă aștept aici mâine. Simt că articolul ăsta e deja destul de lung. Să fiți sănătoși.

Foto: Petreanu

Doi ardeleni pe repede-înainte

image

Ieri am gătit pentru dejunul oferit de primul ministru al României lui François Hollande, președintele Franței, aflat la București în vizită oficială, prima a unui președinte francez după mulți ani. Domnul Dacian Cioloș a dorit ca meniul și masa să fie îngrijite de subsemnatul împreună cu Nicolai Tand. Nicolai fiind plecat din țară am alcătuit meniul în timpul unor convorbiri telefonice. Am decis să fie românesc, să fie de sezon și să fie bun și fin.

image

Apoi a început nebunia. Sună la Rughiniș (Radu) pentru hribi și trufe, da’ să fie așa și nu altfel. Sună la Selgros pentru pește și raci vii, da’ să fie de acolo și nu de altundeva (mulțumesc mult pentru sprijin). Apoi du-te la piață și alege cu mâna-ți toate legumele, frunzele, carnea din meniu. Apoi sună-l pe Cristi la Microgreens România pentru plăntuțe și flori. In câteva ceasuri s-au adunat toate, de la munte și de la câmpie. Apoi au început spălatul, coptul, tocatul, friptul și aburii și miresmele și fumul. Asta până spre miezul nopții anterioare. În ziua mesei, nimeni să deschidă bucătăria restaurantului Diplomat la 8. Cineva n-a fost pe fază. Și nu mă refer la bucătari. Abia la 10 fără un sfert am aprins focurile. Nicolai, viteaz la bisque-ul de raci, colegii din bucătărie foarte prezenți la stații, dar cu doar trei ore la dispoziție pentru a pregăti un service de 24×5 farfurii.

image

Primul ministru a ajuns mai devreme, pe de o parte pentru că a fost gazdă, pe de altă parte pentru că a vrut să se asigure că-s toate la locul lor. Erau, dar vă spun drept, n-am mai călcat pedala-n podea ca ieri de mult timp, dintr-o mulțime de motive. În primul rând, presiunea (SPP-ul -sau cine ia probele de mâncare- cu spatule și caserole pentru fiecare articol, faptul că n-am mai lucrat cu Nicolai, că am intrat într-o bucătărie necunoscută, cu o brigadă despre care nu știam nimic etc), timpul scurt, importanța impresiei asupra oaspeților. Nu mă înțelegeți greșit, nu-s mai relaxat nici când gătesc la cantina de ajutor social. În fine, iată meniul, despre care am aflat pe surse că s-a vorbit în drum spre următorul punct de pe traseu, unii dintre oapeți luând de pe masă exemplarul tipărit:image

Antreu: cremă de dovleac românesc, piure de păstârnac copt, hribi  sotați în unt din Transilvania.

Pește: filé de păstrăv pe plită, bisque de raci, piure de morcovi copți, cozi de raci.

Carne: mușchiuleț de berbecuț, vinete afumate, sos de ardei copti pe cărbuni, arpagic sotat cu unt și oțet de mere, morcovi crocanți, snopi de fasole verde opărită.

Desert: quenelle din brânză (ca un papanaș, da’ nu chiar) de vaci tras în unt, lapte de pasăre, frișcă și piersici confiate cu vanilie.

Brânză: brânzeturi românești maturate în grotă, sirop de piersici și trufe negre.

Vin alb: Solo quinta, Recaș.

Vin roșu: Apogeum, Tohani.

Vin desert: Nectar de Transilvania, Liliac.

Pentru meniu am folosit doar ingrediente românești, am cumpărat din piață tot ce s-a putut, am muncit cu maximă chibzuință, de unde și dificultatea de a oferi SPP-ului mostre îndestulătoare din anumite articole. Cu multă bucurie, și Nicolai și eu am făcut asta pro bono.

image

Brigada cu care am lucrat e în fotografia de mai jos. Celelate fotografii au fost făcute de Steluța Popescu, mulțumesc frumos.

Processed with Snapseed.