Acum 45 de ani, locul era o stație de combustibil la care opreau șoferii de camion în drum spre Franța aflată la mai puțin de 500 de metri înainte pe drumul care trece prin fața a ceea ce e azi restaurantul Léa Linster, Cuisiniere, în Frisange, Luxembourg. Restaurantul a primit o stea în ghidul Michelin în anul 1987, iar Léa a câștigat doi ani mai târziu premiul Bocuse d’Or, fiind prima femeie care a câștigat acest concurs, lucru mare într-o epocă în care lumea bucătarilor disprețuia femeile ceva mai mult (dar nu cu mult) decât azi. 

Léa are azi 61 de ani și o inimă care cuprinde tot Luxembourgul, lăsând loc și pentru oaspeți. Am mâncat în restaurantul ei acum două zile, mâncare simplă și delicioasă, plăcută ca o îmbrățișare pe care ți-o doreai de multă vreme. Meniul a suferit mici și puține modificări în ultimii 20 de ani, demonstrând că iată, uneori nu-i cazul. Răsfățul din restaurant a continuat a doua zi în casa ei dintre vii, o Huf Haus construită pe structură de lemn, cu geamuri enorme și o panoramă amețitor-liniștitoare.

 Casa a fost făcută de compania Huf Haus acum 21 de ani pe locul unei cabane vechi. Arată la fel ca în anul construcției, impecabil, seducător, cald. Are karma bună a Léei, karmă pe care am ajuns s-o împărțim pentru că unul dintre managerii companiei Huf Haus are o prietenie de peste 40 de ani cu Léa. 

Vizita mea în micul sat Hufendorf de la Hartenfels alcătuit din case Huf s-a încheiat cu lecția de modestie, pasiune și iubire pe care mi-a dat-o această doamnă. Și cu o lecție de bucătărie, transmisă într-un fel atât de simplu, direct și puternic încât simt că m-a schimbat într-un fel care nu poate fi decât bun pentru cei care vor mânca de azi încolo din mâncarea mea. Discutând cu Léa despre tehnici și despre cum poți ajuta un ingredient mai slab calitativ decât te așteptai, ea mi-a oferit această perspectivă: „dacă ai un morcov care nu-i destul de bun, mai bine gătește o roșie.”

E un fel simplu și genial de a spune că un bucătar n-are nicio scuză, niciun motiv să gătească cu un ingredient sub standardele lui, dar că are mereu altă opțiune, care-n același timp e o obligație față de propria artă: să caute mereu ingredientul cel mai bun și să se lase ghidat de el. Același lucru e valabil pentru cei care construiesc avioane, case, cuptoare, dacă vor să atingă excelența.