Școala de bucătari, final de promoție

Copiii mei de la Școala de bucătari a Asociației Adi Hădean au azi examenul practic de absolvire. Am venit la Cluj să fiu alături de ei și să-i coordonez la realizarea meniului pregătit pentru profesorii cu care au studiat, pentru ziariștii care au răspuns invitației noastre și pentru câțiva apropiați ai lor. Meniul e așa: cremă de țelină cu ciuperci de pădure proaspete și cranț de porc, ciolan de berbecuț cu legume crocante, gravy și salsa verde, mousse de ciocolată cu zmeură și aluat fraged. E un meniu pe care l-am comunicat în dimineața asta, fără rețetar, și care acum, cu o oră înainte de service arată extraordinar. Sunt foarte mândru de ei, de ce au învățat în ultimul an. De la toamnă vom trimite la școală, tot la USAMV Cluj, alți copii, în cadrul aceluiași program social. Voi reveni cu detalii pe pagina de facebook a Asociației.

Din motive de securitate…

Din motive de securitate ne petrecem tot mai mult timp la cozile din zonele de control din aeroporturi. Între timp, ceilalți s-au prins că dacă se aruncă în aer înainte de control, nu-i mai controlează nimeni. Noroc că ne e foarte frică și ne lăsăm controlați în continuare. Mi se întâmplă frecvent să fiu verificat de explozibili pe aeroporturi. Un agent de securitate mi-a spus că e un control aleatoriu. Cu toate astea l-am prins de 6 ori anul ăsta, în condițiile în care nimeni în jurul meu nu mai fusese controlat. Am început să cred că are legătură cu tenul meu închis și cu barba deasă. E posibil să devin eu paranoic și să aibă totuși legătură doar cu securitatea. 

PS: tocmai am fost controlat a 7-a oară. N-am explodat nici de data asta.

Frații „sifon”

Copilăria mi-a fost marcată de mersul după sifon. Uneori cu căruciorul plin cu sticle, pentru că nu le duceam doar pe ale noastre ci și pe ale vecinei care mai avea grijă de noi. Alteori cu bicicleta, cu două sacoșe pline pe ghidon, sacoșe care deveneau prea grele odată umplute sticlele. Uneori mergeam împreună cu fratele meu, alteori făceam asta alternativ. Copiii de pe strada Cehov ne spuneau frații sifon. Uneori îi băteam pentru asta. Alteori nu. Îi băteam pentru altele. Și nu doar pe ei. Ne băteam și între noi. Era una dintre distracțiile noastre favorite. Ne adunam pe marginea șanțului și organizam mini-turnee de MMA, până când apărea câte un adult să ne despartă. Apoi mâncam pită cu untură, sare și roșii, în aceeași formație, vineți pe sub ochi, cu unghiile rupte, cu hainele rupte, eventual cu câte o scatoalcă luată de la tata sau de la vreun vecin. Eram cu toții frații sifon, români, unguri, țigani, ortodocși, protestanți, pocăiți și pionieri. Ne implicam serios în bătăile noastre, dar nu le luam niciodată în serios. Mă întreb de ce uităm felul acesta de a vedea viața odată deveniți adulți.


Foto: Gabriel Gorgan

Lege proastă, produs românesc

Parlamentul României seamănă tot mai mult cu o văgăună ce adăpostește troglodiți. Afirmația mea se bazează pe avalanșa de legi sau propuneri legislative construite atât de prost că doar nu țipă singure că-s proaste. Cea mai recentă e legea care prevede ca produsele românești vândute de supermarketuri să fie reprezentate pe raft în proporție de 51%. Lăudabil gând, dar tratat cu maximă superficialitate de cei care s-au reunit în jurul său pentru a-l transforma în lege. Argumentele sunt la Vlad Petreanu și Cătălin Striblea. Vă rog să citiți și să judecați apoi singuri dacă m-am enervat degeaba ori pe drept. Asta dacă nu cumva vă enervați și nu mai puteți judeca la rece. Produsul românesc e un deziderat minunat, dar parcă mi-ar plăcea ca legile noastre să fie puțin mai made in Switzerland.