Untold văzut de afară

untold cluj

Am fost la Cluj cu treabă în 2 și jumătate dintre cele 4 zile de Untold. N-am avut timp să merg la concerte, dar vreau să-mi fac la anu’. Ca să pot scrie despre experiență, nu despre cum cred c-ar fi trebuit să fie ca să fie bine. Ori să compar un festival la care n-am fost cu altele la care nu m-am dus. Altfel, îmi pare bine că oamenii veniți în Cluj pentru festival au cheltuit niște milioane de euro în patru zile, bani intrați în cea mai mare parte în circuitul financiar al orașului. Și că se vorbește bine și mult despre Transilvania și Cluj. Peace!

Foto: Marian Hurducaș. Mulțam.

Ce să căutăm în ghidul Michelin?

img_0487-1.jpg

Contrar credinței populare, ghidul Michelin nu e o listă de restaurante în care se mănâncă bine (sigur, are și această valență, mai importantă se pare pentru bucătari decât pentru restul lumii), ci un ghid pentru oamenii care călătoresc, deci se mișcă. România nu e foarte prietenoasă cu turiștii, care pentru a se deplasa…stau. În trenuri murdare, în coloane auto lungi de 15 kilometri, în aeroporturi. E drept că și repaosul e o stare a mișcării, dar câtă viață să ai ca să nu mai conteze timpul stat pe drumuri? Presupunând că până la ora 22 a zilei de azi am rezolva toate problemele ospitalității românești și ar afla toată lumea despre asta până la miezul nopții, ghidul Michelin tot nu ne-ar vizita, pentru că n-ar avea pe unde să iasă din coloană ori să intre în ea. Ceea ce mă face să fiu destul de optimist și în privința șanselor de reușită ale unei eventuale invazii străine. Numa’ necazuri, știu. Ce nu știu e de ce, din moment ce Statul colectează taxele și impozitele cu japca și  fără preaviz, suntem în continuare atât de înapoiați ca infrastructură. Mă gândesc că dacă drum nu, școală nu, sănătate nu, agricultură nu, producție nu, investiții pas, poate ar fi bine să nu mai plătim pentru doctoratele altora.

Clientul nu are mereu dreptate, da’ ar vrea.

img_7726.jpg

Obsesiile mele sunt rare, dar bune. Cea mai nouă datează de doi ani și are ca obiect relația dintre prestatorul de servicii și client, cu ambele sensuri active. Sunt un prestator de servicii, dar cel mai adesea sunt client. În ambele ipostaze am fost traversat de frustrări mai mult sau mai puțin enervante, din care am învățat un lucru foarte important: clientul nu are întotdeauna dreptate, da’ ar vrea să aibă. Asta e o atitudine păguboasă tare, pentru că, în realitate, e mult mai important să-ți rezolvi problema decât să ai dreptate. Ca prestator am trăit de câteva ori situații în care-mi venea să-i spun clientului meu că-i un…că n-are dreptate. N-am făcut-o niciodată dintr-un motiv clar: oamenii nemulțumiți sunt de fapt oameni nefericiți, atât de nefericiți încât nemulțumirea lor e cât se poate de autentică, oricât de închipuită le-ar părea celor din jur. Ori nefericirea nu poate fi învinsă de negativitate, iar a-i spune unui om care vrea să aibă dreptate că nu are, prelungește un conflict din care nu căștigă nimeni. Asta nu înseamnă că trebuie să pleci capul când clientul tău are cerințe nerezonabile sau reacții disproporționate. E mai bine să fii ferm, tranșant, eventual politicos, pentru că sarcasmul nu-i pentru oricine. Și nu uita că oamenii care le fac altora zile grele au ei înșiși de dus o viață grea. Sigur că nu ești responsabil pentru asta, dar nici nu trebuie să devii.