Tati, eu văd toate lucrurile.

Era mic și destul de urât, vinețiu, cu o ureche clăpăugă și fără habar de binele cel nou dobândit după expulzarea din singurul rai pe care-l cunoștea. N-am avut nevoie de vreo secundă pentru a-l iubi. Legătura era acolo și-s convins că ea s-a format înainte ca mama lui și cu mine să ne întâlnim. Știu asta pentru că la puține zile după ce am început să trăim împreună, mi-a spus, descris, cum m-a visat alergând prin Piața Muzeului din Cluj împreună cu acest băiat cu ochii ei și expresia mea, cu atitudine și talent în a găsi necazurile (ghiciți voi cine are atitudine și cine e găsit de necazuri și când nu le caută). Apoi, după doi ani a venit el. Ca-n vis, dar cu o înțelepciune pe care n-a visat-o nimeni. Cu un fel de a privi în om, cu un fel de a pune zâmbet pe fața oricui, oricât de trist, oricât de încruntat. Habar n-am cum face, dar îl urmăresc atent, că doar-doar s-o lipi ceva și de mine din înțelepciunea asta. De când a început să vorbească umblu cu o notă deschisă-n telefon, în care adaug, linie după linie, lucrurile înțelepte sau amuzante (uneori sunt și una și alta) pe care le spune. Împart cu voi câteva, pentru că-i sfârșitul săptămânii, pentru că Vladimir nu se supără și pentru că da.

-Tati, telecomanda asta dă eroare trei metri.

-Tati, uită-te pe aplicație să-mi spui de la ce-s sârmele astea.

-Tati, cine cântă?

-Vița de vie.

-Nu e viță de vie, tati, e un om care cântă.

-Supermaxim îmi place de tine, mami. Mami e brioșa mea.

– Dacă eram mic, am fost un erou.

-Și acum ce ești?

-Acum sunt un erou mare.

-Mami, unde-i tati?

-A fugit în lume cu banii de iaurt.

-Tati, ai fugit în lume cu un iaurțel cu fructe?

-Tati, eu am o limbă străină și vorbesc cu ea calimera calisfera.

Tati, eu am un sughiț, dar trece cu un pufuleț.

-Am venit cu frații mei gemeni: mami și tati.

-Tati, vreau să mă supăr. Ca să pot lua mununuca (suzeta) dacă plâng.

-O să caut stele de mare.

-Și ce o să faci cu ele?

-O să le găsesc.

-Tati, te rrrooooog nu mă spăla. Fă-mă murdar la loc. Dă-mi mucul înapooooooi!

-Tati, miroase a frunze zgomotoase. Sunt chiar o alună nebună. Să-mi dai un diagnostic.

-Tati, eu văd toate lucrurile.

Vladimir are doi ani și câteva luni. Vorbește de la un an și uneori întreabă de o sută de ori același lucru, de parcă ar vrea să mă prindă cu minciuna sau să mă angajeze la SIE. Eu îi răspund aproape de fiecare dată la fel, dar uneori schimb răspunsul, doar pentru că-mi place de mor să-l văd cum mă corectează pentru a fi conform cu răspunsurile anterioare. Și chiar vede toate lucrurile. Asta-i o abilitate cu care venim din această lume în această lume, dar la care renunțăm, în primul rând pentru că pe măsură ce creștem nu se mai amuză nimeni la poznele pe care le spunem, apoi pentru că lumea are prea puțini adulți cu inimă de copil, care să și creadă că sughițul trece cu un pufuleț sau că mami, tati și bebe sunt frați gemeni. Habar n-am dacă-s un tată bun, știu doar că zâmbetul lui mi-a înviat inima de copil și nu mai vreau să renunț la ea. Mi-e prea bine când ne murdărim împreună, când dăm cu degetul mare în același toc de ușă, când împărțim un cornet cu înghețată și când ne uităm la lume fără să-i găsim vreo vină.

*Acest articol a fost scris la invitația Telekom, care vine în sprijinul taților care se străduiesc să fie #1 pentru familiile lor și lansează  MagentaONE prin campania Taţii #1. Nu spun să dai mai departe acestă povestire, dar precis știi una asemănătoare pe care să o împarți cu noi într-un articol sau chiar într-un comentariu la acest articol. Mulțumesc.

Îmi place Clujul la orice oră

Îmi place Clujul la orice oră și din orice unghi. Viața m-a pus pentru moment în București, unde-mi și place și mă simt acasă, dar dacă aș fi genul care plănuiește pensia, aș plănui o pensie lungă la Cluj. Îmi plac mai cu seamă diminețile de aici, în orice anotimp, chiar și cele cețoase. Are orașul ăsta un anume farmec și un curent de aer care mă pișcă de pomeți la ora șapte și jumătate, când ies din casă să beau o cafea, indiferent că-i august ori aprilie. Pentru aerul acestui oraș și pentru felul în care-l respir, m-am bucurat că a ieșit ca prima lansare publică a cărții mele să aibă loc la Cluj. Vă aștept azi de la 15.00 la Camino, bistroul din Piața Muzeului în a cărui bucătărie am lucrat vreme de doi ani înainte de a pleca din Cluj, bucătărie care are un loc bun în cartea mea, #24centimetri, apărută la editura Curtea Veche Publishing. Am adus cărți, pix pentru autografe și multă bucurie.

image

Dacă nu ajungeți, dar vreți să cumpărați cartea, o găsiți exclusiv aici. Editura o expediază oriunde în lume. Vă mulțumesc. Să fiți sănătoși.

Foto: Mihai Iorga

image

Iubire cu miros de nucă crudă

Primele nuci de anul ăsta sunt pentru mine nucile din nucul ce umbrește curtea casei părintești. Nucul acesta e nepotul nucilor bătrâni din curtea bunicilor mei din Firiza, Maramureș. O linie de sute de ani de viață, regăsită în miezul dulce adăpostit de o coajă subțire, ușor de spart între degete. Să vă spun drept, n-am prea mâncat nuci mai bune decât acestea, și-mi doresc ca înainte de finalul acestei vieți să pot înființa o livadă, ori un loc de care să se poată bucura cât mai mulți oameni, pornind de la acești nuci. Pentru mine, nuca-i ca iubirea. Nu te poți bucura de ea până nu ajungi la miez. Mi-ar plăcea să pot împrăștia metafora asta cât mai departe, poate și pentru că am parte de iubire din plin, iar în vremea asta ea miroase a nucă crudă.

Doi ardeleni pe repede-înainte

Ieri am gătit pentru dejunul oferit de primul ministru al României lui François Hollande, președintele Franței, aflat la București în vizită oficială, prima a unui președinte francez după mulți ani. Domnul Dacian Cioloș a dorit ca meniul și masa să fie îngrijite de subsemnatul împreună cu Nicolai Tand. Nicolai fiind plecat din țară am alcătuit meniul în timpul unor convorbiri telefonice. Am decis să fie românesc, să fie de sezon și să fie bun și fin.

image

Apoi a început nebunia. Sună la Rughiniș (Radu) pentru hribi și trufe, da’ să fie așa și nu altfel. Sună la Selgros pentru pește și raci vii, da’ să fie de acolo și nu de altundeva (mulțumesc mult pentru sprijin). Apoi du-te la piață și alege cu mâna-ți toate legumele, frunzele, carnea din meniu. Apoi sună-l pe Cristi la Microgreens România pentru plăntuțe și flori. In câteva ceasuri s-au adunat toate, de la munte și de la câmpie. Apoi au început spălatul, coptul, tocatul, friptul și aburii și miresmele și fumul. Asta până spre miezul nopții anterioare. În ziua mesei, nimeni să deschidă bucătăria restaurantului Diplomat la 8. Cineva n-a fost pe fază. Și nu mă refer la bucătari. Abia la 10 fără un sfert am aprins focurile. Nicolai, viteaz la bisque-ul de raci, colegii din bucătărie foarte prezenți la stații, dar cu doar trei ore la dispoziție pentru a pregăti un service de 24×5 farfurii.

image

Primul ministru a ajuns mai devreme, pe de o parte pentru că a fost gazdă, pe de altă parte pentru că a vrut să se asigure că-s toate la locul lor. Erau, dar vă spun drept, n-am mai călcat pedala-n podea ca ieri de mult timp, dintr-o mulțime de motive. În primul rând, presiunea (SPP-ul -sau cine ia probele de mâncare- cu spatule și caserole pentru fiecare articol, faptul că n-am mai lucrat cu Nicolai, că am intrat într-o bucătărie necunoscută, cu o brigadă despre care nu știam nimic etc), timpul scurt, importanța impresiei asupra oaspeților. Nu mă înțelegeți greșit, nu-s mai relaxat nici când gătesc la cantina de ajutor social. În fine, iată meniul, despre care am aflat pe surse că s-a vorbit în drum spre următorul punct de pe traseu, unii dintre oapeți luând de pe masă exemplarul tipărit:image

Antreu: cremă de dovleac românesc, piure de păstârnac copt, hribi  sotați în unt din Transilvania.

Pește: filé de păstrăv pe plită, bisque de raci, piure de morcovi copți, cozi de raci.

Carne: mușchiuleț de berbecuț, vinete afumate, sos de ardei copti pe cărbuni, arpagic sotat cu unt și oțet de mere, morcovi crocanți, snopi de fasole verde opărită.

Desert: quenelle din brânză (ca un papanaș, da’ nu chiar) de vaci tras în unt, lapte de pasăre, frișcă și piersici confiate cu vanilie.

Brânză: brânzeturi românești maturate în grotă, sirop de piersici și trufe negre.

Vin alb: Solo quinta, Recaș.

Vin roșu: Apogeum, Tohani.

Vin desert: Nectar de Transilvania, Liliac.

Pentru meniu am folosit doar ingrediente românești, am cumpărat din piață tot ce s-a putut, am muncit cu maximă chibzuință, de unde și dificultatea de a oferi SPP-ului mostre îndestulătoare din anumite articole. Cu multă bucurie, și Nicolai și eu am făcut asta pro bono.

image

Brigada cu care am lucrat e în fotografia de mai jos. Celelate fotografii au fost făcute de Steluța Popescu, mulțumesc frumos.

Processed with Snapseed.

 

Bucharest Streetfood Festival

Pulled pork, burgeri cu trufe, burgeri fără trufe, coaste, carne afumată și coaptă  la temperatură joasă, pizza pe vatră, înghețată, bere artizanală, porumb fiert, midii, păstrăv afumat, tocană din Maramureș, porchetta, paella, canadian poutine, naan, pește fript, curry, samosas, frigărui de berbecuț, mâncare chinezească și japoneză, sandwich-uri vegetariene. A fost Bucharest streetfood festival. Mâncare vândută din camionetă. Deocamdată legea nu-i prietenoasă cu genul acesta de activitate culinară, dar simt că în curând va fi atinsă masa critică necesară unei schimbări în acest sens. Sunt tot mai mulți oameni preocupați de street dining și de ramura aceasta a gastronomiei. Se fac eforturi mari, se consumă bani mulți, energie greu de cuantificat. E un început greu, dar măcar e un început. Bravo!

#24centimetri, prim tiraj epuizat

Bună dimineața, mulțumesc. Conform ratingului editurii Curtea Veche Publishing, cartea #24centimetri a devenit bestseller cu ocazia faptului că primul tiraj de 2000 de exemplare s-a vândut în primele 24 de ore de la apariție. Am semnat toate cele 2000 de exemplare și, așa cum am promis, voi semna toate exemplarele comandate până în data de 11 septembrie, inclusiv. Cartea poate fi obținută doar comandând-o de aici. Editura se ocupă de expediere și onorează și comenzile din străinătate.

Nu mă așteptam, nu speram. Vă mulțumesc frumos.

La ce-s buni #24centimetri

Când eram copil citeam întruna. Devoram cărțile la fel cum termitele devorează ce devorează ele. Pe la zece ani visam că o să mă fac scriitor, apoi, pe măsură ce creșteam, îmi era tot mai clar că lucrurie nu-s chiar simple. Am abandonat ideea aproape 30 de ani, timp în care am manifestat bucuria de a scrie în împrejurări care n-au nicio legătură cu scrisul cărților. Sigur că am publicat două cărți, ambele cu rețete, dar asta nu m-a îndreptățit să mă simt ori consider scriitor. Nici măcar autor de cărți de bucate nu m-am simțit, nici după apariția primei cărți, nici după apariția celei de-a doua. Și știți ce, nici după apariția celei de-a treia cărți, una care nu are legătură cu rețetele, dar care are multiple legături cu bucătăria, tot nu mă simt scriitor. O fi de vină imaginea formată de mintea mea despre scriitori în copilărie. Sau poate n-o fi de vină nimic, poate doar așa stau lucrurile.

#24centimetri e titlul cărții, titlu care are legătură cu povestirile din ea, cu tonul manifestat în scrierea ei și, de bună seamă, cu lungimea lamei pe care o prefer când gătesc (cuțitul bucătarului vine în două dimensiuni, rareori altfel, cea cu lungimea de 21 centimetri și cea cu lungimea de 24 de centimetri. Fiind mare de stat mi s-a potrivit mai bine cea de-a doua. #24centimetri e o carte despre viață, despre mâncare și despre relația mea cu ambele. Cartea mea nu-i o curgere lină. Cartea mea e un bolovan care se rostogolește din vârful unui deal. Te provoc să-i stai în cale. O poți cumpăra exclusiv online, de aici. Va fi disponibilă într-un anumit număr de copii și la evenimentele de lansare cu public, care vor începe să se desfășoare de la jumătatea acestei luni, evenimente pe care le organizăm împreună cu editura Curtea Veche, ei fiind cei care s-au ocupat de apariția cărții mele în cele mai bune condiții tipografice și editoriale.

Internet cu ceva în plus

(PUB)

Vă scriu carte de la Londra, unde m-au prins veștile din țară, destul de târziu, e drept, întrucât aici, ca în orice alt loc de pe planetă cu excepția României (nu știu cum au reușit), internetul ba nu e, ba s-a stricat. Pe scurt, Vodafone a făcut trecerea de la Supernet 4G la Supernet 4G+, ocazie cu care începând de azi și până-n 5 Octombrie oferă trafic nelimitat gratuit tuturor utilizatorilor Vodafone din Cluj Napoca și Iaș prin Supernet 4G+ City.

Supernet 4G+ vine cu viteză superioară și cea  mai bună experiență HD pe mobil. Și pentru ca lucrurile să se petreacă într-o manieră distractivă, Vodafone a testat afirmația de mai sus punându-l pe Cabral într-o mașină pe care Titi Aur a condus-o bazându-se exclusiv pe imaginile transmise în interiorul mașinii printr rețeaua Vodafone România. Clipul e mai jos: