Gândim prea des, prea mult, prea atent, prea pasional. Suntem antrenați să avem o opinie despre orice și să exprimăm opinia oriunde, ca și cum lumea ne-ar datora ascultare. Suntem nevorbiți și neascultați. Din fericire toate aceste simptome neplăcute dispar în momentul în care-ți îngădui o clipă de tăcere, iar tăcerea poate exista foarte bine într-o melodie, în sunetul unei sirene, în mijlocul unei revolte. Taci mai mult, auzi mai mult. Poate într-o zi auzi viața bătându-ți în ușă.
Nicolas Delgado cucerise a doua stea Michelin la 33 de ani. Modest, riguros, inspirat. A lucrat pentru puțin timp în România. Am mâncat o dată la el un ou fript în pesmet, cu gălbenușul moale, delicios. Azi m-a lovit amintirea și am vizitat ideea. Mi-a plăcut vizita, dar mai mult mi-a plăcut confirmarea faptului că nimic nu-i nou, nimic nu e al nostru și asumarea paternității unei idei e doar fanfaronadă, ignoranță. Mi-e tot mai clar azi, când internetul unește oameni, gânduri, concepte, idei. Văd cvasi-simultan explozii de inspirație cu același rezultat, pe tot globul. Poate că am trăit mereu vremuri interesante, dar spre deosebire de ieri, azi le putem fi martori în timp real. Putem alege asta sau Candy Crush Saga. E bine oricum.
