Category Archives: GÂNDURI ÎN VIZITĂ

Incident în avion

Ora 7.20, cu 10 minute peste ora anunțată pentru decolarea spre Cologne. Avionul Blue Air e încă la poarta de îmbarcare. Rumoare dinspre rândurile din spate. Oamenii strigă „țipă cineva jos”. Mă uit pe geam, nu țipă nimeni. Se aud bubuituri și răcnete ca din gură de șarpe. Cineva, probabil un hamal, a rămas blocat, închis în cala avionului. O însoțitoare de bord ușor confuză îl anunță pe căpitan. După un minut încetează urletele. Mă gândesc doar că aș fi vrut să-l cunosc pe norocosul ghinionist. Și pe colegii lui care l-au închis în cală. 

Despre stima de sine

S-au scris cărți, biblioteci întregi, despre cum să crești și să întreții stima de sine. „Stimă de sine” e doar o denumire ușor pretențioasă pentru EGO, o construcție a minții, de care avem nevoie temporar, inclusiv din perspectiva practică a vieții. Totuși, stima de sine se dovedește a fi o investiție volatilă, având în vedere nenumărații factori care contribuie la creșterea ori scăderea valorii sale. Ca să nu mai spun că între a avea o părere bună și a avea o părere proastă despre propria persoană nu-i nicio diferență din perspectiva Adevărului, ambele consumând timp și energie luate de la celelalte activități, unele chiar importante pentru realizarea vieții care ni s-a dat. Gândurile care sunt alimentate constant fac asta, iar părerea noastră despre noi înșine nu e un fapt, e un gând pe care ne căznim să-l hrănim cu argumente. Lipsa stimei de sine oferă libertate. Poți să fii tu în orice situație, fără efort, fără efortul de a fi cine-ți spune propria stimă de sine că ar trebui să fii în acea situație. Dacă nu ai investiții de apărat, nu-ți mai tremură sufletul de fiecare dată când Bursa are zile  bune ori rele. 

Atac la Nisa

Nici tu Allah, nici tu Cristos, nimic din ce aduce lumină peste Omenire nu poartă responsabilitate pentru ce s-a petrecut noaptea trecută la Nisa. E la mijloc aceeași ignoranță, credința oarbă în iluzia că suntem atât de diferiți încât nu-i loc sub stele pentru toți. Uneori, pentru a ne trezi dintr-un somn greu nu-i destul să sune ceasul, uneori e nevoie să fim scuturați. Ne poate părea brutal în acele momente, dar rezultatul e trezirea. Ne întrebăm când se va sfârși domnia terorii, dar ne și place să trăim coșmarul. Cumpărăm percepte și concepte, dăm la schimb libertate. Ne hrănim mintea cu imagini ale groazei, dar vrem să fim fericiți. Iubim prin comparație și urâm tot ce ne pare a fi străin, fără să ne treacă prin cap că „afară” și „înăuntru” sunt același loc, că nu poți iubi una fără alta, că nu poți răni una fără alta. Dacă vrei să înțelegi mai ușor ce am spus, uită-te la felul în care iubești, apoi gândește-te la cum ai simțit când te-ai înfuriat ultima oară. Cum e? 

Uber nu e pentru mine

Dacă n-ai ceva bun de spus despre in lucru, mai bine taci. Pe de altă parte, dacă o idee te vizitează mai multe zile la rând, s-ar putea să o facă pentru că se cere exprimată. Prin urmare: soția mea folosește Uber în fiecare zi. Uneori mă ia și pe mine, uneori nu am de ales și folosesc acest serviciu de transport. Am avut deja suficiente experiențe încât să pot face un rezumat. L-am făcut și am ieșit pe minus. A tras în jos foarte mult faptul că deplasările mele pierd total orice urmă de intimitate. Mișcările mele prin oraș lasă urme stocate într-o bază de date. Sigur că și telefonul mobil e în aceeași oală, dar parcă nu mi-aș da mersul și venitul pe mâna oricui. Făcând abstracție de chestiunea asta,  am observat prea multe similarități între unii șoferi de la Uber și unii de la Pelican, să zicem. Adică scobitori în colțul gurii, arțag în glas pe tema localizării, „salut, cum mai merge bucătăria” etc. Factorul uman tinde să niveleze diferențele filosofiei de afaceri din spatele diferitelor servicii de transport. E foarte posibil ca viitorul să aparțină serviciilor de car sharing de genul Pony ( iei mașina din punctul A, o lași în punctul B cu un cost rezonabil și fără interacțiune cu un birou de închirieri auto), ceea ce nici nu pare atât de rău, cu excepția faptului că mișcările-ți sunt la fel de vizibile. Asistăm la răsăritul unei noi ere a controlului și ni se pare că-i un spectacol frumos, asta dacă-l remarcăm. Cred că am folosit prea multe cuvinte până să ajung la asta, dar tot nu-mi place Uber.

Despre armonie

Armonia nu e nici pe departe un concept, deși pentru explicarea ei e nevoie de concepte, la fel ca pentru explicarea inexplicabilului în general. Armonia nu se cere găsită, ea e aici în permanență, în dansul norilor, al binelui cu răul, al iubirii cu ura, al vieții cu moartea. Armonia ține lumea duală la un loc și Universurile contopite. Opusul său nu e anarhia ci ideea minții despre „mai bine”. Viața ne arată în fiecare zi că habar n-avem cum ar fi „mai bine”, dar ne încăpățânăm să gândim în adâncul minții „facă-se voia mea” de fiecare dată când rostim „facă-se voia Ta”. 

Mulțumesc, Mooji Baba. 

Ce e mâncarea pentru tine?

Azi am reușit să mai pătrund în mințile și emoțiile a 10 tineri pasionați de mâncare, zece tineri care trăiesc din asta. Nu spun că le-am înțeles pe deplin, spun doar că mi s-a îngăduit să arunc o privire și să încerc să înțeleg. Etapa est-europeană a concursului San Pellegrino Young Chef 2016 tocmai s-a încheiat și avem un câștigător pe care-l voi mentora pentru etapa finală din Italia și care, sunt convins, mă va învăța multe în acest proces. Câștigătorul va fi anunțat în timpul Galei din seara asta și nu pot să-l dau în vileag acum. Vă las în schimb cu o întrebare: ce reprezintă mâncarea pentru voi? Mulțumesc de pe acum pentru răspunsuri.

Eticheta în avion

Cum faci să ai un zbor plăcut, să nu-i încurci pe ceilalți și în general să fii un pasager decent? E simplu. Nu te îmbulzești pe culoar la îmbarcare sau debarcare. Nu fumezi înainte de a urca în avion, sau dacă o faci, iei o gumă după. Nu fumezi în avion. Nu faci cruci prea largi la decolare, în timpul turbulențelor și la aterizare. Nu tragi pârțuri, nu râgâi. Nu aplauzi la aterizare. Nu lași spătarul scaunului pe spate, nu împingi cu genunchii în spătarul scaunului din față. Ar fi un început. Avioanele sunt locuri strâmte și e important ca dacă tot stăm atât de aproape unii de ceilalți să facem ca experiența încălcării involuntare a spațiului personal să fie cât mai puțin traumatizantă. S-a constatat că aproape orice gafă, indiscreție sau stângăcie sunt trecute mai ușor și mai repede cu vederea dacă sunt însoțite sau urmate de un zâmbet. Habar n-am de ce e așa. 

Și una pentru companiile aviatice: sandwich-urile cu ton sau orice alt pește din conservă nu-s o idee bună. Nu, nu.

Ce vă încurcă pe voi când zburați? Ce faceți în sensul ăsta?

Cu aromă de cafea

Acela din Cluj care va reuși (cumva) să se trezească destul de devreme pentru a vinde cafea (decentă, mulțumesc) în centrul orașului între orele 6.30 și 7.30, va moșteni Pământul. Sau măcar va face bani frumoși (costă sub un leu să faci o cafea bună, primești cel puțin cinci lei pe ea la vânzare și mergi spre zece dacă adaugi lapte într-o formă sau alta). Nu mă plâng, mi se pare doar ciudat că n-ai unde să bei o cafea în centrul Clujului  dacă te trezești cât de cât devreme.

Din motive de securitate…

Din motive de securitate ne petrecem tot mai mult timp la cozile din zonele de control din aeroporturi. Între timp, ceilalți s-au prins că dacă se aruncă în aer înainte de control, nu-i mai controlează nimeni. Noroc că ne e foarte frică și ne lăsăm controlați în continuare. Mi se întâmplă frecvent să fiu verificat de explozibili pe aeroporturi. Un agent de securitate mi-a spus că e un control aleatoriu. Cu toate astea l-am prins de 6 ori anul ăsta, în condițiile în care nimeni în jurul meu nu mai fusese controlat. Am început să cred că are legătură cu tenul meu închis și cu barba deasă. E posibil să devin eu paranoic și să aibă totuși legătură doar cu securitatea. 

PS: tocmai am fost controlat a 7-a oară. N-am explodat nici de data asta.

Frații „sifon”

Copilăria mi-a fost marcată de mersul după sifon. Uneori cu căruciorul plin cu sticle, pentru că nu le duceam doar pe ale noastre ci și pe ale vecinei care mai avea grijă de noi. Alteori cu bicicleta, cu două sacoșe pline pe ghidon, sacoșe care deveneau prea grele odată umplute sticlele. Uneori mergeam împreună cu fratele meu, alteori făceam asta alternativ. Copiii de pe strada Cehov ne spuneau frații sifon. Uneori îi băteam pentru asta. Alteori nu. Îi băteam pentru altele. Și nu doar pe ei. Ne băteam și între noi. Era una dintre distracțiile noastre favorite. Ne adunam pe marginea șanțului și organizam mini-turnee de MMA, până când apărea câte un adult să ne despartă. Apoi mâncam pită cu untură, sare și roșii, în aceeași formație, vineți pe sub ochi, cu unghiile rupte, cu hainele rupte, eventual cu câte o scatoalcă luată de la tata sau de la vreun vecin. Eram cu toții frații sifon, români, unguri, țigani, ortodocși, protestanți, pocăiți și pionieri. Ne implicam serios în bătăile noastre, dar nu le luam niciodată în serios. Mă întreb de ce uităm felul acesta de a vedea viața odată deveniți adulți.


Foto: Gabriel Gorgan