Eticheta în avion

Cum faci să ai un zbor plăcut, să nu-i încurci pe ceilalți și în general să fii un pasager decent? E simplu. Nu te îmbulzești pe culoar la îmbarcare sau debarcare. Nu fumezi înainte de a urca în avion, sau dacă o faci, iei o gumă după. Nu fumezi în avion. Nu faci cruci prea largi la decolare, în timpul turbulențelor și la aterizare. Nu tragi pârțuri, nu râgâi. Nu aplauzi la aterizare. Nu lași spătarul scaunului pe spate, nu împingi cu genunchii în spătarul scaunului din față. Ar fi un început. Avioanele sunt locuri strâmte și e important ca dacă tot stăm atât de aproape unii de ceilalți să facem ca experiența încălcării involuntare a spațiului personal să fie cât mai puțin traumatizantă. S-a constatat că aproape orice gafă, indiscreție sau stângăcie sunt trecute mai ușor și mai repede cu vederea dacă sunt însoțite sau urmate de un zâmbet. Habar n-am de ce e așa. 

Și una pentru companiile aviatice: sandwich-urile cu ton sau orice alt pește din conservă nu-s o idee bună. Nu, nu.

Ce vă încurcă pe voi când zburați? Ce faceți în sensul ăsta?

2 comments

  1. Aş mai adăuga pe listă sandvişul de acasă: indiferent care-s motivele pentru care îți aduci mâncărică la pachet, încearcă să eviți salamul sau ouăle fierte. Eu de ex. pe zboruri scurte ştiu că primesc o amărâtă de punguță cu biscuiţi şi îmi pregătesc o gustare sănătoasă, neapărat inodoră (migdale, cookies cu ovăz, un măr).
    Şi mă mai încurcă pasagerii care cred că „îşi scot pârleala” cu banii dați pe bilet comandând băuturi alcoolice fără număr. Nu e deloc plăcut să stai lângă o astfel de persoană (nici în fața, nici în spatele acesteia).
    A, şi ar mai fi un lucru: cu toții ar trebui să avem în vedere că după noi va folosi altcineva toaleta, aşa cum şi noi la rândul nostru am folosit-o după alte persoane.
    Doar bun simț trebuie să fie.

  2. Dacă e un zbor mai lung cu sau fără escală, încearcă să faci cunostinta cu apa și sapunul sau cu un servetel umed (chiar și in baia avionului) unele miresme sunt greu de suportat. Aaa și dacă ajungi in mag. duty free nu pune pe tine câte o „tonă” de parfum din toate parfumurile care îți cad în mână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *