Moise Guran renunță la televiziune

În zilele în care pregătesc emisiunea Medium Rare la Europa Fm merg la radio, mă așez pe un fotoliu din hol și încep să scriu. Aproape fără excepție, apare Moise Guran care încearcă să mă convingă că fotoliul din hol e pentru oaspeți, nu pentru echipă, și ca să renunț la el mai ușor îmi oferă un loc la biroul lui. Uneori accept, însă doar pentru că e foarte convingător, și pentru că sper să-l mai aud spunând lucruri despre lucruri. Moise e unul dintre puținii jurnaliști români care mai merită numele ăsta. Pe ceilalți nu-i judec, dar nici n-aș renunța la fotoliul din hol pentru o poveste cu ei.

Moise Guran renunță la emisiunea de la Digi 24. Spune de ce pe pagina lui de Facebook: „Unei noi generații, să-i spunem generația Bizi, generația care a abandonat deja televizorul sau o va face în anii următori, îi va veni rândul să reușească cu România în ceea ce alte generații poate au dat greș deja. Eu după acea generație mă duc.”

Are sens ce spune. Știu și eu că am ajuns la televiziune prea târziu pentru a mai putea fi sedus de ea, de aceea îl cred pe Moise și simt că a ales corect. Despre noile planuri ale lui Moise Guran citiți aici. Despre renunțarea la emisiunea Biziday de la tv, citiți aici.

Succes, Moise. Mulțumesc pentru birou. Voi profita din nou, de la toamnă.

14 comments

  1. Respect pentru tot ceea ce faceti! Doi oameni frumosi. Moise te rog spune-mi rubrica” Biziday” de la Radio Europa Fm mai am placerea de a te asculta?

  2. Bună ziua.Sunt fan declarat al amandorura,personalitati care- mi influențează viața , va urmăresc cu drag și sunteți modele de urmat.Apropo de studiul cum că un roman din trei se întreabă mai tot timpul de ce nu a plecat definitiv din tara, eu vă spun că sunt unul dintre ei,unul care se întreabă tot timpul… dar știți de ce nu am plecat?Pentru ca exista oameni ca dumneavoastra.Faptu ca sunteți din același „aluat” o banuiam și îmi confirmă faptul că se întâlnesc și merg în aceiași direcție.la fel vom merge si noi!Va salut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *