Tag Archives: lecții

Nu ne învață la școală, dar n-ar fi rău.

Nu mi-a plăcut nici măcar o singură zi de școală din intervalul cuprins între 6 și 26 de ani. 20 de ani de neplăceri, uneori suportabile, alteori resimțite ca abuzuri asupra libertății, conștiinței, personalității, inteligenței. S-a întâmplat să am puțini dascăli pe care să-i îndrăgesc, fie că eram bun, fie că eram mediocru la materia lor, relația mea bună cu ei datorându-se faptului că știau cum e viața și cum să trateze aroganța și ignoranța pe care le manifestam în zilele în care nu eram doar un introvertit de la care nu puteai scoate mare lucru, eu nefiind conștient de toate „calitățile” pomenite mai sus. Ca să înțelegeți ce fel de copil am fost, la șase ani, în prima mea zi de școală, puteam deja să citesc. La șapte ani citisem deja mai multe cărți decât oricare dintre colegii mei de clasă și la opt mai multe decât toți la un loc. Cred că singurul care mă egala și eventual întrecea (fără să existe o competiție) era vărul meu, Lucian, care era în aceeași clasă cu mine și care-i foarte deștept și înclinat spre lectură.

Din motive care nu au importanță acum, viața mea a fost împletită cu cititul cărților, activitatea mea favorită până pe la 20 de ani și una care mă bucură în continuare. Vedeam că știu lucruri, știam că știu mai multe decât colegii mei. Eram prea curat pe atunci pentru a mă umfla în pene și eram foarte bine condiționat de acasă, pe bază de străvechi proverbe (lauda de sine nu miroase a bine etc), dar asta nu schimba faptul că mă plictiseam teribil și mă simțeam ținut în loc. Școala nu s-a priceput și nici nu era curioasă, preocuparea sa principală fiind nivelarea minților și caracterelor. Interesul meu pentru școală a scăzut spre zero, în timp ce setea mea pentru cunoaștere era alimentată de lectură alandala și fără noimă de cele mai multe ori, eu găsindu-mă confuz în repetate rânduri. Am absolvit an după an, uneori premiant, de frica părinților sau de rușine, care-i din aceeași gamă.

Urmărind copiii familiei și pe ai cunoscuților constat că deși s-au schimbat multe, sistemul preferă în continuare să-i învețe pe oameni frica și rușinea, nu curajul, nu detașarea, nu libertatea de a schimba perspectiva pentru o mai bună înțelegere a lumii. Dacă ne-ar fi învățat cineva cum să citim manualele, am fi aflat ce știu prea puțini oameni, respectiv că planeta aceasta e populată de miliarde de universuri care pot viețui împreună în armonie fără efort. Deocamdată cunoaștem doar efortul de a fi ceva și ne e necunoscută lipsa de efort a lui a fi pur și simplu. N-aș vrea să înțelegeți că blamez școala românească, lucrurile stau la fel pe tot Pământul, ceea ce explică parțial tulburările istoriei, pe care azi le trăim din plin și care mâine vor fi istorie. De fapt, nu blamez nimic, spun doar ce mi-ar fi plăcut să mă învețe școala.