Tag Archives: viitor

Tocmai am vorbit la TEDx Alba Iulia

Am vorbit astăzi la TedX Alba Iulia despre viitor și mai ales, despre prezentul pe care evităm adesea să-l privim în față. Discursul meu a început cu gândurile de mai jos.

Isaac Asimov a fost unul dintre marii scriitori ai planetei, cunoscut mai cu seamă pentru opera sa SF, mai puțin cunoscut pentru faptul că scria cărți științifice pe orice temă, de la muzică la chimie ori limbi antice. Pe lângă asta, ținea discursuri pe teme științifice, una dintre abilitățile sale de orator fiind aceea de a se încadra exact în timpul alocat de organizatori, fără să se uite la ceas. A fost un om cu o imaginație vastă, a cărui operă a inspirat multe dintre descoperirile științifice ale prezentului. A murit, așa cum se întâmplă cu fiecare dintre noi când ne întâlnim cu propriul termen de expirare.

Îmi încep intervenția cu o referire la unul dintre cei mai mari futurologi cunoscuți de istoria speciei umane pentru că subiectul de azi e provocarea viitorului. Se vorbește mult de trecut, se trăiește mult în trecut și ne bazăm deciziile si indeciziile pe acțiuni trecute deja, mai exact, pe amintirea senzațiilor produse de acele acțiuni. În tot timpul acesta ne scapă din vedere faptul că mintea noastră s-a adaptat astfel încât să-și amintească doar lucrurile care-i convin și așa cum îi convin, tocmai pentru a justifica intern o decizie sau indecizia. Pe lângă asta, nu ne gândim niciodată sau aproape niciodată la faptul că fiecare decizie și fiecare amânare în luarea unei decizii modifică subtil țeserea viitorului, o pânză inexistentă și pe care n-a pipăit-o nici o ființă vreodată, dând minții mereu subiect de preocupare, de evadare. Mintea e cu un picior în trecut și unul în viitor, iar prezentul devine această Cenușăreasă a axei timpului, pe care, pentru că nu vrem să o privim în față, o trimitem la spălat dușumelele până când începe să viseze calești din bostani și pantofi din cleștar cu toc cui. În timp devenim incapabili să mai privim prezentul în față, ne mutăm tot mai mult în virtual, ne mutăm tot mai departe de ceea ce suntem cu adevărat și de singurul lucru pe care-l avem: viața.

Am văzut mai devreme aici un film despre viața persoanelor bonave de scleroză multiplă și felul în care erau prezentate aceste persoane: John, trăiește cu SM de 5 ani, Elena, trăiește cu SM de 7 zile. Nu ne spune nimeni că fiecare trebuie să trăim cu propria viață de la început până la final și din cauza asta căutăm mereu căi de evacuare în caz de pericol, iar căile duc mereu spre trecut ori spre viitor. Nu deschidem nicio ușă în „Acum”, singurul moment pe care-l putem atinge. Costul pentru atitudinea asta față de viață e toată suferința pe care o vedem în jur și pe care o resimțim la nivel personal. Vestea bună e că odată ce începem să fim ceva mai atenți la viață, observăm că lucrurile nu ni se întâmplă nouă ci se întâmplă pentru noi, și au ca rezultat creșterea nostră deasupra durerii fizice, deasupra neajunsurilor materiale, deasupra ignoranței proprii și a aproapelui.
Știu că e greu de digerat ce vă spun eu acum, dar simt să vă spun lucrurile astea. Simt să vă spun că viitorul meu e azi și mereu azi. Fac lucruri care vor trimite unde spre mâine, dar mâine poate să vină cu sau fără mine. Dacă vine cu mine, prefer să mă prindă treaz, cu mine de față, iar dacă mâine e un loc cu care nu mă mai întâlnesc, prefer să mă întorc acasă senin, fără a lua viața prea în serios. Și spun „mă întorc acasă” gândindu-mă că e înțelept să tratăm viața asemeni copiilor, care intră de tot în rol atunci când joacă un joc, dar nu-și uită numele niciodată, știind astfel când îi cheamă mama la cină. Eu n-am venit azi aici să vă spun care-s provocările viitorului, ar fi o mare pierdere de vreme în condițiile în care n-am învățat să facem față provocărilor zilei de azi. Vă provoc pe toți la un moment de introspecție, de care avem mare nevoie ca indivizi dacă vrem să intrăm, ca specie, într-un viitor în care nu ducem facturi neplătite azi și dobânzi dureroase. Nu mă supăr dacă nu o să-mi urmați provocarea, știu că aveți cel mai greu rol azi, acela de a asculta. Ai zice că-i ușor să asculți, dar în realitate e mare diferență între a auzi și a asculta. De auzit auzim mai toți, pentru o bună ascultare ai nevoie de o minte elastică, capabilă să accepte perspective diferite fără să judece, fără să atace, fără să fie de acord, fără să se opună. Totuși, nu-i imposibil. Mie-mi iese binișor de ceva vreme. E o chestiune de exercițiu, odată ce ai avut șansa de a vedea viața și din unghiul din care o văd azi și despre care tocmai v-am vorbit. Vă mulțumesc. Să fiți sănătoși.